Doi frați, intoxicaţi cu paracetamol, au fost transferaţi cu un avion SMURD la Bucureşti

Doi frați, intoxicaţi cu paracetamol, au fost transferaţi cu un avion SMURD la Bucureşti
Aeronava Cessna Citation V .Foto: Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I./ Facebook
Publicat: 03/05/2021, 11:36

Doi copii din Botoșani, de 5 ani și, respecitv, 2 ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce s-au intoxicat cu paracetamol. Forțele de intervenție au desfășurat o operațiune impresionantă pentru salvarea celor doi copii.

Cei doi frați, un băiat și o fetiță, erau în vizită la bunici, au găsit sticluța cu medicamentul și, atrași de gustul dulce, au băut tot conținutul.

Cei doi au fost imediat descoperiți de bunici, care au alertat-o pe mama copiilor. Medic de profesie, aceasta a realizat imediat pericolul și le-a administrat repede tratamentul specific în astfel de situații și a mers imediat cu ei la Secția de Pediatrie, potrivit Monitorul Botosani.

Familia a sunat la 112, ei fiind transportați la Iași cu o ambulanță SMURD, iar de acolo au fost predați avionului SMURD venit de la Bucuresti, pentru a fi duși la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

“Copiii au fost găsiți rapid postingestie. Asta a însemnat faptul că s-au făcut spălături gastrice rapid. Astfel, sperăm că substanțele nu au avut timp de metabolizare”, a precizat medicul Georgiana Lazăr, din cadrul UPU-SMURD.

Acțiune de amploare pentru salvarea unor copii care au băut paracetamol

Cadrele medicale de la Botoșani au diagnosticat copiii cu intoxicație cu paracetamol și au solicitat transferul copiilor la București, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București. Din cauza faptului că medicii nu știau nici cantitatea exactă ingerată de fiecare copil, a fost solicitat transferul pe calea aerului.

“S-a plecat în tandem către aeroportul Iași cu două ambulanțe cu medic. Cei doi copii au fost monitorizați în permanență și starea lor a fost stabilă”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoșani.

Cele 4 stadii ale intoxicației acute cu paracetamol 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier